Monografie

Satul Epureni s-a format în partea de vest a domeniului întărit în 1398-1399 de Iuga voievod, domnul Ţării Moldovei, cu uric, lui Braia pentru dreaptă şi credincioasă slujbă, un loc pe Strahotin[1].

O parte a acestui domeniu a ajuns în stăpânirea lui Isac Balica, care a făcut aici cumpărături în timpul lui Constantin Movilă: de la Ionaşcu, feciorul lui Busuioc spătarul, o a patra parte cu mori în Jijia, de la Frăţian Geamănul şi de la copiii lui Stratulat (Marica şi Aslan), o a patra parte din a patra parte, de la Irimia postelnicul; două părţi (acestuia din urmă fiindu-i moşia de la Ileana şi cumpărătură de la Ion Căneai). Între 1 septembrie 1610 - 31 august 1611, Isac Balica face schimb cu Nicoară, feciorul lui Roschip. Nicoară a dat jumătate din Matieni pe Jijia şi primeşte de la hatmanul Isac Balica ocina şi cumpărătura dreaptă ce a avut în Epureni[2].

Urmaşii lui Roschip erau stăpâni la Epureni şi în 1668[3].

Un document din 30 octombrie 1616, de la Radu voievod: „… iată, au venit înaintea domniei mele cneaghina Todosia a lui Gheorghe fost medelnicer, cu Ionaşcu şi cu fraţii lui din Epureni, pentru ca să-i întoarcă patru boi şi două vaci pentru o bucată de ocină din acel sat Epureni, pe care îl cumpărase panul ei, Gheorghe fost medelnicer, de la tatăl lor, popa Alexe Epure…”. La ziua judecăţii, Ionaşcu şi cu fraţii săi nu au venit înaintea domnului iar Todosia a vândut acea bucată de ocină din Epureni marelui logofăt Ghianghia cu „50 taleri număraţi…”[4]. Urmaşii lui Braia stăpâneau părţi de ocină la Epureni, căci la 13 iulie 1644 „… popa Buda din Tălhăreşti, cu frate-său Rusul (feciorii lui Urlic, nepoţii lui Boris Braevici), împreună cu nepotul lor de soră Vasile Bahrin (… strănepot lui Boris), au arătat un uric de la Alexandru voievod… şi au cerut să li se întărească stăpânirea pe părţi din…, Ungureni (Hârlău)… şi pe a patra parte din a patra parte din Epureni (partea de sus)[5].

În această perioadă satul avea caracter preponderent răzeşesc.

Marea moşie boierească se reface în prima parte a secolului al XVIII-lea. În 1729 era stăpân la Epureni stolnicul Şerban Cantacuzino, care „… avea cumpărătură veche de la răzeşii de aici…”[6]. De la acesta, moşia trece în stăpânirea vistiernicului Aristarh Hrisosculeu, pentru datorie de bani. Cea mai mare parte a moşiei Epureni a rămas în stăpânirea urmaşilor direcţi sau indirecţi ai lui Aristarh Hrisosculeu până în 1833, când, prin vânzare, moşia trece în stăpânirea monahului Sava Holban, arendaş fiind Marcu Iomag până în 1835 şi Ion Călinescu, până în 1839. După moartea monahului Sava Holban, în 1835, moşia Epureni trece în stăpânirea mănăstirii Mogoşeşti, din ţinutul Dorohoi. După secularizarea din 1864-1865, moşia revine în stăpânirea familiei Holban, până la 20 octombrie 1888 când Grigore, fiul lui Mihalache Holban, vinde moşia Epureni lui Cristea Manea-Loizanu cu 26.000 galbeni austrieci. La 13 martie 1896 avocatul Andrei Manea stăpânea întreaga moşie Epureni. După moartea acestuia, în 29 octombrie 1902, moşia este stăpânită de văduva defunctului şi cei doi fii ai lor. În 1910 moşia Epureni este arendată firmei Dupont-Meillassoux, proprietara fabricii de zahăr de la Ripiceni. După împroprietărirea din 1919-1920, moşia boierească a rămas cu 903 ha în stăpânirea familiei Manea, până în 1949[7].

Urmaşii familiei Braia, deveniţi răzeşi, stăpâneau ocină la Epureni şi în 1744[8].

Numele satului este derivat de la cel al preotului Alexe Epure, care a avut aici ocină, de la care cumpărase Gheorghe medelnicerul, pentru care plătise patru boi şi două vaci. La 30 octombrie 1616 nu au venit la ziua judecăţii fiii lui Epure, Ionaşcu şi cu fraţii lui din Epureni. Todosia a vândut „… acea bucată de ocină din Epureni… lui Ghianghia mare logofăt…”[9]. Epure a avut aici ocină din secolul al XVI-lea.

Biserică în satul Epureni a fost cu siguranţă din timpul preotului Alexandru Epure. Locaşul de biserică cunoscut este cel despre care localnicii afirmau că a fost construit din bârne în 1785. În 1885-1893 biserica a fost refăcută în întregime cu cheltuiala credincioşilor şi sfinţită în 1893. preoţi slujitori au fost: pr. Vasile, pr. Dimitrie, pr. Constantin Netedu, pr. Ioan Dimitriu şi din 8 februarie 1876, pr. Dimitrie Moisiu[10], pr. Lazăr Dănilă[11], după care, mai târziu, pr. Gh. Vâlcu, pr. Neculai Lazăr, pr. V. Dionisie, iar din 1987, pr. Gavril Paşcovici.

În perioada 1871-1973 s-a construit noul locaş de biserică, cu ziduri din cărămidă pe fundaţii de beton, şi s-a sfinţit la 8 iunie 1973.

Şcoala din satul Epureni şi-a început activitatea în anul 1909, într-o casă pusă la dispoziţie de Anton (Antonel) Manea, unul dintre fiii lui Andrei Manea, atunci între stăpânii moşiei Epureni, pe locul unde s-a construit între 1973-1974 localul căminului cultural.

Local propriu pentru şcoală s-a construit în anul 1922, din paiantă, cu o sală de clasă şi locuinţa dirigintelui. Localul actual, cu pereţii din cărămidă, pe temelie de beton, s-a construit în perioada 1960-1962, cu patru săli de clasă, cancelarie şi laborator.

Şcoala a funcţionat în perioada 1909-1957 cu clasele I-IV, apoi cu clasele I-VII şi I-VIII din 1965 şi în prezent.

În perioada 1909-1938, şcoala din Epureni era frecventată de elevii din satul Vicoleni, între anii 1957-1968, numai cei din clasele V-VII, V-VIII şi din 1988, iarăşi cei din clasele V-VIII.